Practică judiciară (Emiterea unui ordin de protecție) - cazul 2
Prin cererea formulată, reclamanta solicităca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să oblige pârâtul la păstrarea unei distanțe minime de 300 m față de reclamanta și fiica acesteia, cu excepția prezenței în sala de judecată la termenele de judecată privind divorțul; să oblige pârâtul la păstrarea unei distanțe minime de 300 m față de locuința (reședința) reclamantei și față de locul de muncă al reclamante; să interzică pârâtului a se deplasa la spectacolele/cursurile de dans pe care le organizează reclamanta, la căminul cultural din comuna Grăniceri și/sau în alte locații și să interzică pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta.
Prin Hotărârea nr. 815/2016 din 10.10.2016 pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, instanța: Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect emiterea ordinului de protecţie.
Împotriva hotărârii am formulat apel, în termen legal.
Prin Hotarârea nr. 1104/2016 pronunțată în 03.11.2016, Tribunalul Arad, admite apelul declarat de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul, împotriva sentinţei civile nr.815 din 10.10.2016 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş pe care o schimbă în tot şi în consecinţă: Admite în parte cererea reclamantei şi dispune emiterea ordinului de protecţie prin care se impune pârâtului, pe o durată de 6 luni, respectarea următoarelor obligaţii şi interdicţii: - păstrarea unei distanţe minime de 200 m faţă de reclamantă, cu excepţia situaţiilor de prezenţă în sala de judecată; - păstrarea unei distanţe minime de 200 m faţă de locuinţa reclamantei şi locul de muncă al acesteia; - interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu reclamanta.
Alte practici judiciare
- Practică judiciară (Litigii privind dreptul muncii) - cazul 2
- Practică judiciară (Litigii privind dreptul muncii) - cazul 1
- Practică judiciară (Contractul de vânzare-cumpărare) - cazul 2
- Practică judiciară (Contractul de vânzare-cumpărare) - cazul 1
- Practică judiciară (Prestarea defectuoasă sau lipsa prestării serviciilor contractate cu întreprinderile de telefonie mobilă, internet etc.) - cazul 3