Practică judiciară (Prestarea defectuoasă sau lipsa prestării serviciilor contractate cu întreprinderile de telefonie mobilă, internet etc.) - cazul 1
Prin acțiunea formulată, reclamanta, în contradictoriu cu ORANGE ROMANIA SA, solicită ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună reducerea obligației de achitare a abonamentului lunar la emiterea următoarei facturi cu suma de 15 euro (cuantumul abonamentului lunar) reprezentând lipsa de folosință a serviciului de telefonie mobilă pentru luna februarie 2016.
Reprezentantul reclamantei, timp de o lună de zile nu a beneficiat de serviciile Orange după ce s-a efectuat portarea din rețeaua Vodafone în rețeaua Orange a numărului de telefon 07xxxxxxxxx.
Astfel, acesta era apelat de utilizatori ai rețelei Vodafone dar nu primea apelurile, apelanților le răspundea un robot care le relata faptul că numărul 07xxxxxx nu ar fi alocat.
Prin faptul că o lună de zile (ianuarie 2016- februarie 2016) numărul de telefon nu a putut fi accesat ni s-au adus prejudicii atât de ordin material cât și moral.
Deși a achitat lunar abonamentul, reclamanta nu a beneficiat de serviciile achitate, fiind lipsită astfel de folosința unui serviciu care i se cuvenea conform contractului încheiat între reclamantă și pârâtă.
Astfel, reprezentantul reclamantei a formulat 3 sesizări în vederea pemedierii problemei, ultima fiind la data de 02.03.2016 înregistrată sub nr. 31348593. La nici una dintre solicitări nu a primit nici un răspuns din partea pârâtei.
Prin Sentința civilă nr. 3261/2017 pronunțată în ședința publică din 22.06.2017 de Judecătoria Arad, Secția civilă, instanța admite cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Orange România SA. Obligă pârâta să plătească reclamantei o despăgubire de 16,45 euro, plată ce va avea loc prin scăderea acestei sume din suma totală pe care reclamanta o va avea de plătit pentru factura aferentă lunii următoare. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1xxx lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 413/2017 pronunțată în ședința publică din 15.11.2017, Tribunalul Arad, respinge apelul declarat de apelanta Orange România SA, în contradictoriu cu intimata, împotriva sentinţei civile nr. 3261 din data de 22.06.2017 pronunţată de Judecătoria Arad.
Alte practici judiciare
- Practică judiciară (Litigii privind dreptul muncii) - cazul 2
- Practică judiciară (Litigii privind dreptul muncii) - cazul 1
- Practică judiciară (Contractul de vânzare-cumpărare) - cazul 2
- Practică judiciară (Contractul de vânzare-cumpărare) - cazul 1
- Practică judiciară (Prestarea defectuoasă sau lipsa prestării serviciilor contractate cu întreprinderile de telefonie mobilă, internet etc.) - cazul 3