Anulare proces verbal de contravenție emis de CNAIR. (Ne)obligativitatea obținerii acordului prealabil al administratorului drumului și a autorizației pentru întreprinderi

1. Introducere

Speța supusă analizei prezintă dovada clară a abuzurilor organelor constatatoare din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere referitoare la sancționarea contravențională a întreprinderilor pentru presupusa încălcare a prevederilor art. 46 al. 1 din OG nr. 43/1997.

Această speță prezintă o importanță cu atât mai mare cu cât, chiar agentul constatator este rezident pe strada T.C., fiind chiar vecin cu întreprinderea din speță și și-a sancționat contravențional toți vecinii în mod abuziv și ilegal, după cum a constatat în speța prezentată Tribunalul Arad, respectiv că sancționarea contravențională s-a făcut în mod subiectiv de către organul constatator.

Ori, în aceste condiții, există chiar posibilitatea să fim în prezența unei neglijențe în serviciu din partea doamnei organ constatator.

Din anul 2015, organul constatator își exercită în mod abuziv funcția și încearcă cu orice preț sancționarea întreprinderii din prezenta speță, fără a avea nici o bază legală, ci, doar, bănuiesc eu, din frustrare.

2. Prezentarea speței

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției (PVCSC) seria TM nr. 0000xx încheiat la data de 14.09.2016 de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, CUI 16054368, J40/552/15.01.2004, DRDP Timișoara, SDN Arad, str. Ardealului 39A, petenta a fost sancționată contravențional deoarece ”a realizat acces rutier la DN 7 din incinta SC M.G. SRL fără a deține acordul prealabil al administratorului drumului național și fără a deține autorizație contrar art. 46 (1) din OG 43/1997 privind la regimul drumurilor republicată cu modificările ulterioare.”

Totodată, la punctul 6 din cuprinsul procesului verbal menționat supra, în care trebuie să se precizeze care sunt pagubele produse la drum, agentul constatator notează că: ”s-au încălcat dispozițiile art. 46 din OG 43/1997 privind regimul drumurilor republicată cu modificările ulterioare periclitându-se în mod continuu siguranța circulației.”

Astfel, conform art. 46 al. 1 din OG nr. 43/1997 (Art. 46 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 198 din 9 iulie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 16 iulie 2015, care modifică pct. 25 al art. I din ORDONANŢA nr. 7 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010), Pentru realizarea sau amplasarea în zona drumului public a panourilor publicitare, a oricăror construcţii sau activităţi comerciale, căi de acces, amenajări sau instalaţii în orice scop, fără a periclita siguranţa circulaţiei, sunt obligatorii, pe lângă autorizaţia de construire, după caz, acordul prealabil şi autorizaţia de amplasare şi/sau de acces în zona drumului public, emise de administratorul drumului respectiv.

Împotriva procesului-verbal menționat supra, am formulat plângere contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad.

La primul termen de judecată, Judecătoria Arad a respins toate probele propuse de noi, considerând că nu sunt utile în soluționarea cauzei, rămânând în pronunțare.

Prin Sentința civilă nr. 6737/2016 pronunțată în ședința publică din 05.12.2016 de Judecătoria Arad, Secția civilă, în dosarul nr. ……/55/2016, instanța: Respinge plângerea contravenţională formulată de petenta M. G. S.R.L. împotriva procesului verbal de contravenţie seria TM nr.0000xx/14.09.2016 încheiat de intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

Împotriva sentinței am formulat apel invocând mai multe aspecte.

1. Hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate

Conform art. 425 al. 1 lit. B Cod de procedură civilă, în considerente se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanța nu arată motivele pentru care nu mi-a încuviințat probele solicitate, reținând în considerente: ”respinge cererile de probațiune solicitate de petentă prin reprezentant, ca nefiind utile soluționării cauzei.”

Subscrisa am solicitat:

– încuviințarea și administrarea probei testimoniale tocmai pentru a face dovada că nu subscrisa sunt cea care a realizat calea de acces, CĂ FAPTA REȚINUTĂ ÎN SARCINA SUBSCRISEI NU EXISTĂ;

– efectuarea unei adrese către Primăria Municipiului Arad tocmai pentru a face dovada că nu subscrisa sunt cea care a realizat calea de acces ci acea cale de acces apaține unității administrativ teritoriale și a fost realizată de reprezentanții acesteia;

– cercetarea la fața locului pentru a se constata că toate imobilele de pe strada T. C. au cale de acces, că Consiliul Local a realizat piste de biciclete pe calea de acces aflată în proprietatea unității administrativ-teritoriale;

”În cadrul deliberării asupra probelor propuse, instanța va analiza:

– admisibilitatea probelor: orice mijloc de probă, pentru a fi admisibil, trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale: proba să fie legală (deci să nu fie oprită de legea materială sau procesuală), proba să fie verosomilă (adică să nu contravină legilor naturii, să nu tindă la dovedirea unei fapte imposibile ci a unor fapte reale, demne de a fi crezute);

– aptitudinea probelor de a duce la soluționarea procesului: pentru aprecierea aptitudinii probei de a duce la soluționarea procesului trebuie verificat dacă: proba este pertinentă (adică dacă are legătură cu obiectul procesului), proba este concludentă (adică dacă poartă asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la rezolvarea cauzei respective).”[1]

”Judecătorul nu poate soluționa litigiul dedus judecății numai pe baza afirmațiilor părților, judecătorul își va forma convingerea și va pronunța hotărârea pe baza probelor care s-au administrat în cauză.

Probele se administrează în proces pentru a-l convinge pe judecător despre existența sau inexistența raportului juridic dedus judecății.” [2]

Totodată, administrarea probelor presupune examinarea a 3 aspecte: propunerea probelor, încuviințarea lor și administrarea propriu-zisă.

În ceea ce privește aprecierea probelor, aceasta ”constă în operațiunea materială pe care o va face instanța pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte precum și ale tuturor probelor împreună. Judecătorul va examina cu atenție probele administrate în cauză pronunțând soluția pe baza acestora.”[3]

În ceea ce privește nulitatea condiționată prevăzută de art. 175 Cod de procedură civilă, hotărârea criticată de subscrisa îndeplinește condițiile cumulative și esențiale pentru incidența instituției nulității:

– nerespectarea cerințelor legale ale unui act de procedură;
– existența unei vătămări determinate de nerespectarea condițiilor legale ale actului de procedură;
– vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură.

În prezenta cauză, subscrisei mi s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, am fost lipsită de administrarea oricărei probe pentru a dovedi că fapta reținută în procesul-verbal de sancționare contravențională nu există și nu a fost săvârșită de subscrisa.

TOTODATĂ, INTIMATA NU A PROBAT EXISTENȚA FAPTEI DESCRISE ÎN PROCESUL VERBAL DE CONTRAVENȚIE ȘI NICI FAPTUL CĂ SUBSCRISA MĂ FAC VINOVATĂ DE SĂVÂRȘIREA FAPTEI.

Astfel, prima instanță prin hotărârea pronunțată a încălcat prevederile CEDO, a Codului de procedură civilă, a Constituției României, a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor precum și Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 328/24.08.2005, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 815/8.09.2005.

Conform art. 4 al. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor: Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precumşi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă.

În concluzie, prin hotărârea pronunțată, prima instanță încalcă prevederile art. 3, 7,8, 9, 12, 13 din Codul Deontologic al Judecătorilor și procurorilor.

În viziunea primei instanțe procesul verbal este temeinic și legal în condițiile în care INSTANȚA NU CONSTATĂ EXISTENȚA SAU INEXISTENȚA FAPTEI DESCRISE ÎN PROCESUL-VERBAL CONTESTAT.

2. Prin hotărârea pronunțată prima instanță face dovadă că nu cunoaște legea în vigoare, deși iura novit curia

A. După cum arătat în plângerea contravențională formulată, în răspunsul la întâmpinarea din prima instanță, procesul-verbal contestat a fost încheiat cu încălcarea normelor legale în vigoare

Conform art. 16 din OG 2/2001:

alineatul 1: Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este incheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea.

La punctul 6 din cuprinsul procesului-verbal menționat supra, în care trebuie să se precizeze care sunt pagubele produse la drum, agentul constatator notează că: ”s-au încălcat dispozițiile art. 46 din OG 43/1997 privind regimul drumurilor republicată cu modificările ulterioare periclitându-se în mod continuu siguranța circulației.”

În cuprinsul procesului verbal contestat:

– nu se arată care este modalitatea prin care s-a constatat contravenția;
– nu se evaluează cantitativ/calitativ/ pecuniar presupusul prejudiciu. Criteriile în baza cărora s-a făcut aprecierea de către agentul constatator sunt pur subiective și țin de propriile sale convingeri;</strong
– nu se arată modalitatea prin care agentul constatator a ajuns la concluzia că s-a periclitat în mod continuu siguranța circulației;
– nu se arată care sunt pagubele care s-au produs la drum;
– nu se arată cine sau ce a realizat acces rutier din sediul întreprinderii.
B. Prin hotărârea pronunțată prima instanță nu a analizat temeinicia procesului-verbal sub aspectul reținut în cuprinsul acestuia.

În Sentința civilă nr. 6737/2016 pronunțată în ședința publică din 05.12.2016 de Judecătoria Arad, Secția civilă, în dosarul nr. 1xxxxx/55/2016, instanța ”apreciază că în mod corect agentul constatator a stabilit că în sarcina petentei (s.n. subscrisei) se reține săvârșirea faptei contravenționale întrucât aceasta este titulara dreptului de folosință asupra imobilului.”

Astfel, prima instanță a preferat să apeleze la prezumții pentru a pronunța o soluție, în condițiile în care am solicitat administrarea unor probe și a respins în mod nejustificat și nelegal încuviințarea și administrarea probelor solicitate de subscrisa.

Conform art. 328 Cod de procedură civilă, (1) Prezumtia legala scuteste de dovada pe acela in folosul caruia este stabilita in tot ceea ce priveste faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu toate acestea, partea careia ii profita prezumtia trebuie sa dovedeasca faptul cunoscut, vecin si conex, pe care se intemeiaza aceasta. (2) Prezumtia legala poate fi inlaturata prin proba contrara, daca legea nu dispune altfel.

Prezumția legală poate fi combătută prin proba contrară prin propunerea și administrarea probelor.

Însă, apreciem că în speță dedusă judecății prima instanță a uzitat de instituția prezumțiilor judiciare reglementate de art. 329 Cod de procedură civilă: In cazul prezumtiilor lasate la luminile si intelepciunea judecatorului, acesta se poate intemeia pe ele numai daca au greutate si puterea de a naste probabilitatea faptului pretins; ele, insa, pot fi primite numai in cazurile in care legea admite dovada cu martori.

”Concluziile logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt necunoscut și care nu sunt determinate prin lege se numesc prezumții judiciare. Prezumțiile judiciare pot fi:

1. deductive, în cazul în care se desprinde o condiție particulară dintr-una generală;

2. inductive, atunci când se desprinde o concluzie generală din mai multe concluzii particulare.

În procesele judiciare magistrații operează instinctiv cu prezumții deoarece acestea reprezintă o componentă invariabilă a raționamentului în genere și în special în cazul evaluării situațiilor de fapt în sens strict, acolo unde probele directe nu au aptitudinea de a dovedi cu certitudine situațiile afirmate– tant vaut le juge, tant vaut l induction du juge.

Cu toate acestea, dispozițiile art. 329 impun judecătorului nu doar conștientizarea aplicării acestui silogism, ci și folosirea lui rezonabilă, ținând seama de importanța consecințelor acestuia, precum și de anumite criterii de admisibilitate: prima condiționare se referă la posibilitatea judecătorului de a opera cu prezumții simple (judecătorești) numai atunci când este admisbilă proba cu martori și a doua condiționare se referă la posibilitatea magistratului de a se întemeia pe prezumții simple doar dacă au greutate și puterea de a naște probabilitatea.

Această ultimă condiție are în vedere temeinicia raționamentului logico-judiciar, care trebuie să aibă niște limite firești, impunându-se în primul rând o responsabilizare a magistratului care nu poate ignora importanța consecințelor raționamentului său, dar chiar și faptul că datorită modului său de formare el este inaccesibil pentru părți și ar putea reprezenta o restricționare severă a dreptului lor la apărare.

În plus, prezumțiile judecătorești sunt doar niște raționamente probabilistice, de aceea trebuie raportate la un anumit grad general de convingere, adică dacă acea concluzie rațională s-ar impune în principiu în mod statistic și convingător. Cu alte cuvinte, este necesar ca judecătorul să estimeze, în raționamentul pe care îl realizează, nu doar posibilitatea ci și probabilitatea faptului presupus prin raționamentul său inductiv sau deductiv.”[4]

3. Decizia Tribunalului

Tribunalul Arad, SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL LITIGII DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, aplicând regulile de drept, a făcut ceea ce trebuie să facă orice instanță din țară: DREPTATE.

Prin soluția pronunțată, Tribunalul Arad a dovedit că nimeni nu este mai presus de lege, ”asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăților fundamentale, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, aplicarea legii și garantarea supremației acesteia” (art. 1 al. 2 Cod de procedură civila).

Astfel, prin Decizia civilă nr. 15/2018 pronunțată în ședința publică din 17.01.2018, Tribunalul Arad în mod temeinic și legal : Admite apelul declarat de petenta SC M. G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 6737 din 05.12.2016 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. xxxxx/55/2016. Schimbă această hotărâre în tot, în sensul că admite plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal de contravenţie nr. 0000xx/14.09.2016 încheiat de intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA – Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, pe care îl anulează.

În hotărârea pronunțată, Tribunalul Arad: ”găsește că nu se justifică măsurile adoptate de către judecătorie în ședința publică când a și fost tranșată plângerea contravențională de a respinge într-o manieră pură și simplă cererile în probațiune ale părții petente (s.n. ale noatre) pentru unicul motiv că au fost apreciate ca nefiind utile soluționării cauzei în contextul în care s-au solicitat mai multe probe”; ”în concluzie, ar fi trebuit să constate finalmente, judecătoria, mai cu seamă dacă ar fi administrat un probatoriu adecvat în cauza de față, că societatea petentă nu se face vinovată de săvârșirea contravenției ce i se impută, cu alte cuvinte că nu corespund realității mențiunile din actul juridic sancționator cu privire la faptă și autorul acesteia și neprocedând astfel prin hotărârea judecătorească pronunțată, instanța de fond a rupt justul echilibru care trebuie să existe între prezumția de legalitate și veridicitate a procesului verbal de contravenție și respectiv prezumția de nevinovățiede care trebuie să se bucure orice persoană acuzată de săvârșirea unei contravenții, aceasta din urmă trebuind să să fie valorificate în speță.” ”Ca atare, găseşte tribunalul că în cauză s-a probat cu succes de către partea apelantă, petentă sancţionată contravenţional, prin chiar administrarea probelor ştiinţifice administrate în faţa sa, că fapta descrisă în procesul-verbal de contravenţie contestat cu referire la partea căreia se impută nu există, atâta timp cât nu doar că intimata nu a dovedit că cele menţionate în actul juridic sancţionator cu privire la faptă şi autor corespund realităţii, dar dimpotrivă, s-a probat că nici societatea petentă şi nici proprietarii imobilului nu au realizat propriu-zis calea de acces la imobilul din Arad, strada T. C., în contextul în care, chiar fără a atrage vreo nulitate cu privire la descrierea faptei, aceasta a fost una lapidară, de vreme ce agentul constatator nu a adus niciun fel de precizări privitoare la modalitatea prin care s-a constatat contravenţia, nu s-au făcut niciun fel de evaluări (cantitativ/calitativ/pecuniar) privind presupusul prejudiciu, iar criteriile în baza cărora s-a făcut aprecierea cu privire la existenţă nu pot fi interpretate decât ca pur subiective, nu s-a arătat modalitatea prin care agentul constatator a ajuns la concluzia că s-a periclitat în mod continuu siguranţa circulaţiei, nu s-a arătat care sunt pagubele care s-au produs la drum şi nu se evidenţiază cine/ce a realizat accesul rutier din sediul societăţii, aspecte care în mod justificat au fost invocate de către partea apelantă şi care ca un corolar al probatoriului administrat în faţa sa vor fi însuşite şi de către instanţa de control judiciar, reţinând finalmente că partea petentă-apelantă a făcut proba contrară celor cuprinse în procesul verbal contestat, rezultând fără dubiu că aceasta nu a creat nicio cale de acces, ci că acea cale de acces este una istorică, în contextul în care toate imobilele de pe respectiva stradă beneficiază de o astfel de cale de acces.”

4. În loc de concluzii

Unum castigabis, centum emendabis (dacă reprimi o greșeală, corectezi o sută)

Deși contenciosul administrativ nu poate părea la prima vedere un domeniu interesant, raportat la faptul că majoritatea sancțiunilor se aplică în baza OUG 195/2002, instanțele de judecată trebuie să aplice legea in concreto în soluționarea litigiului dedus spre judecare.

În speța prezentată, instanța ierarhică prin însăși decizia pronunțată a criticat și a sancționat modalitatea în care prima instanță a soluționat litigiul dedus în fața sa, descurajând, sper eu- în calitate de avocat-, o viitoare abordare cu superficialitate a litigiilor de către instanțele inferioare.

Cernuș & Crețu

Anulare proces verbal de contravenție emis de CNAIR. (Ne)obligativitatea obținerii acordului prealabil al administratorului drumului și a autorizației pentru întreprinderi

Anulare proces verbal de contravenție emis de CNAIR. (Ne)obligativitatea obținerii acordului prealabil al administratorului drumului și a autorizației pentru întreprinderi

1. Introducere

2. Prezentarea speței

3. Decizia Tribunalului

4. În loc de concluzii

Alte articole

Practică judiciară

DESPRE NOI

DE CE NOI ?

CONTACT RAPID